Anul X • Nr. 442 • 30 iunie - 6 iulie 2008 • Editor: S.C. BARIA IMPEX PROD S.R.L. Târgu-Jiu
           
Săracii bogaţi ai Gorjului...

Vânzători de ziare prin cârciumi cu sute
de milioane de lei depuşi în bănci

Au unii impresia că a pune un bănuţ în cutia milei, înseamnă, efectiv, o rezervare cu loc mai înainte, la Poarta Raiului... Doamne, mulţi mai sunt dintr-ăştia! În fiecare zi, suntem tentaţi din milă, sau din „obligaţie” către Dumnezeu să oferim un bănuţ din multul sau puţinul nostru celor care caută să ne inspire milă. Caută să ne inspire milă este bine spus pentru că dincolo de imaginea pe care o vizualizăm există alte persoane. În faţă ai un biet bătrân cu haine ponosite, cu privirea pierdută dar, fir-ar să fie, nu ştii cu cine ai de-a face. Lângă tine este un tânăr ce pare oropsitul societăţii dar, trebşoara nu stă chiar aşa... În Târgu Jiu nu ai cum să nu te loveşti de ei şi, din milă, „obligaţie” sau chiar ruşine întindem un bănuţ către cel pe care îl considerăm mai năpăstuit ca noi. Soarta şi realitatea ne demonstrează, deseori, că suntem de fapt nişte creduli, oameni cu suflet mare care îşi amintesc de un bunic sau bunică, ne considerăm norocoşi şi, din sărăcia noastră, căutăm să dăm un ajutor. Realitatea este uneori usturătoare şi ne trezim inferiori celor care cer un leu sau o ţigară...

Sărăcie de mască

Mai toţi cetăţenii din Târgu Jiu ce petrec câteva ore prin buricul oraşului, dau nas în nas cu vânzătorii volanţi de gazete locale şi nu numai. Fiecare dintre ei te ademeneşte pentru a-i cumpăra marfă şi dacă, din întâmplare, ai masa plină de ziare, nu poţi scăpa fără a oferi măcar o ţigară sau un bănuţ. „Lasă-l domnule că-i şi el destul de necăjit dacă bântuie cu ziarele pe toate străzile şi prin toate cârciumile din oraş”. Aceasta este replica celor ce nu pot să creadă că mai sunt şi persoane ce nu înţeleg suferinţa unor semeni mai „năpăstuiţi”. Aşa cum spuneam mai sus, de multe ori, realitatea este mult mai complexă. Pe Radu şi-l amintesc mulţi... A fost gestionar pe vremea lui nea Nicu, era cineva... Lucra la un aprozar, a condus o cârciumă şi avea la mână o grămadă de ingineri, miliţieni sau chiar medici. Astăzi îl vedem cu ziarele pe braţ, bântuie oraşul de la un capăt la celălalt şi multe din vechile cunoştinţe nu pot să nu exclame: „Băi, ce rău a ajuns Radu!” O fi ajuns el rău, însă, în vreme ce unii care îl compătimesc au grămezi de datorii în bănci după ce şi-au achiziţionat un autoturism sau  o casă, cu Radu nu stă chiar aşa, relevante fiind chiar vorbele sale „Cardul cu pensia este la poştăriţă. De câteva luni de zile eu nu m-am atins de banii ăia. Am fost şi eu cineva la viaţa mea, n-am fost un prost, pot să spun că am în bancă 440 de milioane. Başca faptul că 70-80 de milioane îi am daţi la prieteni care acum mă ocolesc pe stradă.Din banii pe care îi fac pe ziare o duc destul de bine”. Radu nu aruncă banii pe fereastră şi în momentul în care fiul său stabilit în Italia l-a invitat la botezul nepotului, vânzătorul nostru de ziare a condiţionat prezenţa la eveniment de trimiterea une sume de bani care să-i acopere cheltuielile de transport.

În situaţia lui Radu se mai află două-trei persoane, oameni ce au bani depuşi la bancă dar nu se sfiesc să ceară un sprijin mimând sărăcia. Unul dintre ei este un inginer pensionar care, după ce obţine diferite sume de bani din vânzarea ziarelor, schimbă leii în euro la cea mai apropiată casă de schimb valutar. O bătrânică se vaită de mama focului, încearcă să impresioneze cetăţenii pentru a primi şi ea un leu, dar deţine o ditamai casă în Drăguţeşti şi are un copil cu care, de altfel, şi locuieşte ce lucrează în minerit. Femeia are trasee bine stabilite şi pe timpul iernii îşi permitea să cumpere produse foarte scumpe la acea vreme. În situaţia lor se află destui indivizi cărora le plângem de milă dar care, în fapt, sunt mult mai stabile financiar decât mulţi dintre noi. • Aurel MĂCEŞANU
     
      

CÂRCOTA SĂPTĂMÂNII pamflet de Aurel Măceşanu


Mărine, Mărine, mai cheamă şi-un câine...

Am trăit ceea ce nu am crezut vreodată că se va întâmpla! Duplicitarii din Gorj şi-au dat, din nou, arama pe faţă. Cine se va simţi vinovat să riposteze, dar parcă nu au cum să o facă fiindcă, deşi au un salariu de mizerie înregistrat la Camera de Muncă, îşi permit să se plimbă cu limuzine de lux. M-am certat cu miliţieni, m-am certat cu securişti, dar nu am simţit, cu siguranţă, ceea ce simt acum... Văd un oprobiu public la adresa unui om care, mai ieri, era ridicat în slăvi. Banii nu aduc fericirea, dar o întreţin şi sunt sigur că, în cel mai scurt timp, nişte aşa-zişi colegi care nu au fost interesaţi de salariile tuturor celor cu care au stat în redacţie, o să băznească vrute şi nevrute despre mine... Chestia asta o să mă doară în cot şi voi vorbi pentru a arăta cine sunt, cu adevărat, papagalii şi vânduţii presei din Gorj. Uite, dom’le m-am făcut al dracului şi nu mai vreau să mai accept  mizeriile pe care le emană nişte vagabonţi, milogi sau fufe ce se erijează în reprezentanţi de frunte ai mass-media din Gorj. M-am săturat! Scriu aceste rânduri când Marin Condescu este în Austria şi, în nici un caz nu o făceam pentru ca el să mă citească... Niciodată nu am mers cu mâna întinsă la nimeni şi dacă o persoană afirmă acest lucru, puşcăria îl va mânca. Îl văd pe Mărin Condescu băgat în corzi şi, sincer să fiu, mă aşteptam la aşa ceva. Prea mulţi ani i-a scos pe unii din foame, i-a făcut oameni şi nu a avut puterea să vadă cine-i om şi cine-i câine. Pe lângă Condescu s-au perindat o grămadă de haimanale din presă şi din politica locală şi, în îngâmfarea lui, la un moment dat, nu au ştiut să-şi mai vadă, ca Ceauşescu, lungul nasului. Acelaşi Condescu, însă, a ştiut să protejeze interesele judeţului şi, din nefericire, să nu lase uneori nişte derbedei să moară de foame. Astăzi, Marin Condescu este pus la zid... În prostia mea mă gândesc că Serviciile Secrete, după ce au scăpat de anumiţi lideri de sindicat ţin să scape şi de Marin Condescu. De ce oare? Ca să nu se supere „mămica”? Cine ar fi „mămica” asta? Nu cumva muica securitate? Puţini oameni ştiu că, pe un viscol ca-n poveşti, eu şi Mărin Condescu, am avut un conflict pe stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova. Nici lui nu i-a fost frică de mine, nici mie nu mi-a fost frică de el, fiindcă era vorba de doi bărbaţi... nu de jigodii, care după ce obţin abonamente la ziare şi sponsorizări încep să facă jocul altor persoane, care sar mai sus la cap. Marin Condescu a făcut multe greşeli şi asta o ştie toată lumea, dar fără el, cu siguranţă că minerii din Gorj plângeau precum plâng cei din Valea Jiului. Îmi ajung la urechi vorbele unor „pretenari”, cum că au auzit ei despre o declaraţie a lui Mărin din Negomir, care ar fi spus că 9000 de oameni o să plece acasă, şi-mi dau seama că manipularea banilor şi a unor suflete a început să funcţioneze.

Marin Condescu nu a afirmat niciodată aşa ceva! A spus doar că, în condiţiile în care nu se virează banii către mineri şi cei de la complexe, salariaţii nu o să poată să-şi primească lefurile. De unde să vină, oare, această manipulare?! De la o domnişoară, două sau un tăntălău care susţin astăzi despre Condescu că ar fi om politic dar, uită că acelaşi condescu, l-a doborât pe cel mai înverşunat duşman al lor, adică pe Nicolae Mischie!? Persoanele în cauză au spus că Marin Condescu a făcut propagandă electorală pentru tot felul de indivizi dar, uită cum minerii conduşi de condescu, la ordin sau nu, îi cereau scalpul lui Mischie, deşi acesta nu avea nici o treabă cu administraţia mineritului din Gorj. După ce l-au terminat pe Mischie, om cu personalitate, acum caută să facă acelaşi lucru cu Marin Condescu care, în nici un caz nu a fost un sfânt, dar nu a fost un huligan şi, mai presus de toate, a ştiut să-şi protejeze ortacii. Deja, minerii sunt convinşi că Olservmin-ul, Minprest-ul şi alte societăţi, sunt proprietăţile lui Condescu. Of, doamne, cine le-o fi băgat asta în cap!? Tot „mămicile” şi „tăticii” ce apar la televizor? Fără Mărin Condescu, 99% din sistemul energetic din Gorj era mort. Din păcate pentru alţii, Mărin s-a săturat să plătească abonamente la ziare şi taxă de protecţie către jurnalişti care mureau de foame şi nu mai ştiau cum să se prostitueze la drumul mare. Nu, nu am fost niciodată sclavul lui Mărin, dar ceea ce i se întâmplă acum, seamănă foarte tare cu soarta lui Nicolae Mischie, aşa cum am mai afirmat. Cum Mischie a avut puterea să-şi ridice glasul către prim-ministrul României, aşa s-a întâmplat şi cu Mărin Condescu, care nu a mai vrut să facă pomeni cu anumiţi leşinaţi din presă şi din viaţa publică. Mărine, dom’le preşedinte, întotdeauna am apreciat bărbaţii adevăraţi şi, după ce minerii simpli au aflat adevărul, ceea ce trebuia, de fapt, să le spună liderii de sindicat de doi lei, mi-am dat seama că eşti „lucrat” şi mulţi milogi ce au mâncat din palma ta îţi vor capul...

Şi, totuşi, un simplu refren: „din bucata mea de pâine/ am crescut un om şi-un câine...”
   
             

Actorii de la „Elvira Godeanu” au fost puşi să
„cânte” feţelor bisericeşti şi oamenilor politici

S-a dus Ceauşescu însă, constatăm pe fiecare zi care trece, că nu am scăpat de lingăii care îşi bat joc de istorie şi de omul simplu. Ne aducem cu toţii aminte despre perioada în care ajunsesem să sărbătorim evenimentele istorice cântându-l pe Ceauşescu.

Sărbătoream 23 August şi-l cântam pe Ceauşescu... Comemoram eroii căzuţi în primul război mondial şi, musai, trebuia să fie „în program” şi o mică poezioară despre tovarăşu’ şi tovarăşa... În vreme ce prin alte părţi trebşoarele acestea au rămas de domeniul trecutului, pe la noi sunt, încă, de actualitate. Duminică, 29 iunie pe Câmpia Soarelui de la Padeş, trebuia organizată o mare sărbătoare populară pentru a-l cinsti pe domnul Tudor Vladimirescu şi pandurii săi... Nu ştim ce a ieşit, pentru că ediţia publicaţiei trebuia închisă în prealabil, însă ştim alte lucruri, care ne-au cutremurat... Mai mulţi actori ai teatrului „Elvira Godeanu” au refuzat iniţial (cel puţin) să recite nişte versuri cuprinse în scenariul pus la cale de organizatori. Oamenii în cauză nu au vrut să se umilească, nu au vrut să devină nişte papagali recitând versuri ce salutau şi măreau feţele bisericeşti prezente la manifestare dar şi pe „dragii” noştri aleşi.

În fapt, scenariul în cauză făcea prea puţin referire la Tudor Valdimirescu şi faptele sale, ocupându-se mai mult de salutarea invitaţilor, de parcă, peste noapte, Ecaterina Teodoroiu, Tudor Vladimrescu, Gheorghe Magheru sau Brâncuşi înviaseră şi se aflau pe Câmpia Soarelui. Băi, tată, mai lăsaţi dracului slugărnicia asta odată că ne-am săturat de voi! Omul de rând ştie că vă luaţi lefurile din bani publici, dar asta nu înseamnă că îţi baţi joc de istorie pentru a cânta oamenii politici de astăzi! • Aurel MĂCEŞANU
   
   

Abonamente plătite de părinţi şi destrăbălare
sexuală, din greu, la telefon

O sticlă, două de alcool, un anturaj pus pe distracţie, telefon mobil şi numărul unei femei obţinut cine ştie cum, sunt ingredientele de bază ale unei distracţii pe cinste a puştilor. De cele mai multe ori, numerele de telefon sunt obţinute din întâmplare, de prin ziare sau de la foştii prieteni ai victimelor. Acestea din urmă trăiesc clipe de calvar şi sunt umilite în cel mai josnic mod posibil... „Nu ştiu cine este şi cum mi-a aflat numărul de telefon... Cert este că, uneori, noaptea mă sună diverşi indivizi după mai multe numere de telefon şi încep să debiteze tot felul de porcării. Au impresia că sunt la linia erotică şi nu alta... M-au înnebunit... Am ajuns să nu mai răspund la telefon când văd numere necunoscute, deşi îmi dau seama că ar putea fi o cunoştinţă care mă sună de pe un alt telefon. Aud prin telefon că sunt mai mulţi, se distrează teribil şi, chiar, îşi dau indicaţii ce să spună.” Aşa ne spune Violeta N., 34 de ani din Târgu Jiu. La urechile noastre au ajuns sute astfel de cazuri şi, terifiant dar real chiar şi puştoaicele se ţin de astfel de prostii sunând bărbaţii în toiul nopţii.

Aceste apeluri, care nu sunt nimic altceva decât o hărţuire sexuală verbală, creează probleme, discomfort, stres, iar o femeie la casa ei din Cartierul 9 Mai a mărturisit că soţul chiar a plesnit-o din cauza unor astfel de apeluri. „M-a rupt cu bătaia. Nu-i venea să creadă că eu nu cunosc indivizii care mă sunau. La un moment dat a luat telefonul şi a vorbit cu ei. I-au spus şi lui cuvinte urâte, l-au înjurat şi au afirmat că au avut treabă cu mine într-o anumită zi...În ziua aceea fusesem cu el tot timpul şi până la urmă şi-a dat seama că este vorba de nişte nenorociţi cu care nu am nici o treabă şi nu îi cunosc.” Surse din cadrul Inspectoratului de Poliţie Gorj ne-au spus că la sediul unităţii au fost depuse mai multe plângeri în această privinţă, plângeri care se rezolvă destul e greu. Cei mai mulţi dintre deviaţii sexuali telefonici folosesc telefoane mobile cu cartele, fapt care îi face aproape imposibil de depistat. Pedeapsa pentru asemenea comportament nu este deloc mică, la mijloc fiind ani grei de închisoare. Încurajaţi de faptul că nu s-a dat un exemplu cu nimeni, puştii îşi fac în continuare de cap şi se distrează teribil când observă nervozitatea şi stresul de la celălalt capăt al aparatului. • Aurel MĂCEŞANU
   
   
UN ALTFEL DE HOROROSCOP de Aurel Măceşanu


Hai la miliţie, neamule!

Steluţele năzdrăvane vă zic „ziua bună” la dumneavoastră cu o bârfă tristă care caută să ne arate că unii oameni nu sunt ce par a fi, chiar dacă încearcă prin toate metodele să manipuleze populaţia. După povestea cu şi despre miliţienii care au încătuşat şi bătut cu cruzime o fetiţă de numai unsprezece ani într-o secţie de poliţie din Târgu Jiu, steluţele ne-au şoptit nişte lucruri îngrozitoare care s-ar fi petrecut tot în Gorj în urmă cu câteva luni în urmă. Spun astrele că un tânăr nu ar prea avea la inimă un şef de post dintr-o localitate şi, la un pahar de vorbă cu câţiva amici ar fi făcut câteva aprecieri mai răutăcioase la adresa capacităţilor intelectuale ale miliţianului în cauză ... Toate bune şi frumoase numai că miliţianul a aflat şi aşa se face că tânărul s-a trezit la uşa apartamentului cu mai mulţi poliţişti care, nici una nici alta, l-au dus la postul de poliţie unde prestează tovarăşul miliţian. Omul şi-a lăsat fetiţa plângând acasă care, speriată, nu ştia ce făcuse tatăl său şi dacă se mai întoarce şi, când a ajuns la post, a aflat cu stupoare că-l ameninţase pe tovarăşul miliţian cu o bombă. Miliţianul a susţinut că are informaţia de la cumnata sa şi dacă este nevoie face el rost de doi martori care să declare lucrurile respective. Lucrurile nu se vor opri aici pentru că omul a fost ridicat fără mandat, nu primise invitaţie la postul de poliţie şi asta înseamnă, oarecum, un abuz în serviciu, ca să nu mai vorbim de sechestrare de persoane. Steluţele spun, că până una alta, tovarăşul miliţian şi-a pus singur bomba pentru că Parchetul ştie, cu siguranţă, că nu poţi lua un om din pat, de acasă, numai pentru a-ţi arăta muşhii de miliţian şi nimeni nu mai are dreptul să te audieze fără prezenţa unui avocat. Tristă poveste, triste steluţe şi musculoşi miliţieni.
   
                        
 • ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII •


Întrebarea 1: Cât credeţi că a plătit Primăria Târgu Jiu pentru una din noile plăcuţe ce ne arată numele străzilor din oraş?!

Răspuns: Fiecare bucată a costat 10 euro şi, mai rău strică, efectiv, imaginea unor clădiri.

Întrebarea 2: Oare nu se puteau realiza respectivele plăcuţe cu salariaţii primăriei?

Răspuns: Cu siguranţă că da, pentru că în structura primăriei Târgu Jiu sunt angajaţi tot felul de meseriaşi, printre care pictori şi design-eri.