Un reprezentant al liberalilor se va afla la conducerea Consiliului Judeţean Gorj. După cum anunţam în urmă cu mai multe săptămâni, alianţa dintre PSD şi PNL, la care s-a alăturat şi PRM, s-a concretizat la începutul săptămânii trecute când s-a desfăşurat şedinţa de constituire a Consiliului Judeţean Gorj.
Radu Angheloiu (PNL) şi Cornel Popescu (PSD) au fost aleşi în funcţiile de vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Gorj. Aceştia au primit 24 de voturi din cei 33 de consilieri judeţeni, corespunzătoare numărului de reprezentanţi în Consiliu Judeţean ai PSD, PNL şi PRM.
Dan Ilie Morega, preşedintele PNL Gorj, încearcă să obţină mai multe atribuţiuni pentru proaspătul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, liberaalul Radu Angheloiu, pentru ca acesta să nu aibă doar un rol, decorativ. Astfel, liderul PNL Gorj ne-a spus că va solicita ca vicepreşedintelui liberal să aibă în răspundere domeniile tehnic, care priveşte efectuarea de lucrări de construcţie la diferite obiective de investiţii, şi economic. „Aceste domenii se aflau în atribuţiunile fostului vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, atunci când această funcţie era ocupată de către Ion Călinoiu, actualul preşedinte, dar au fost luate. Vicepreşedinte nu poate avea doar un rol de decor“, a spus Dan Ilie Morega.
Acesta mai doreşte înfinţarea unui organism, care să ajute firmele şi alte instituţii să obţină fonduri europene pentru punerea în practică de diverse proiecte. „Acest organism are rolul de a oferi consultanţă fără nicio plată firmelor sau instituţiilor care doresc să acceseze fonduri europene. Trebuie să sprijinim libera iniţiativă şi, prin aceasta, dezvoltarea judeţului. Am purtat o serie de discuţii pe această temă cu reprezentanţii PSD şi cu preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu. Sperăm să încheiem şi un acord în vederea înfiinţării acestui organism“, a mai adăugat Morega.
Propunerile pentru funcţiile de vicepreşedinţi au venit de la liderii partidelor politice
În cadrul şedinţei de constituire a Consiliului JUdeţean Gorj, pentru prima funcţie de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj au existat două propuneri. Florin Cârciumaru, preşedintele PSD Gorj şi primar al municipiului Târgu Jiu, ales, în acelaşi timp, şi consilier judeţean, l-a propus pe Cornel Popescu, vicepreşedintele PSD. În schimb, Ionel Manţog, fost preşedinte al PD-L Gorj, l-a propus pe Cosmin Popescu. Cornel Popescu a obţinut 24 de voturi, iar Cosmin Popescu doar nouă voturi. Pentru cea de a doua funcţie de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean a existat o singură propunere. Aceasta a venit din partea lui Dan Ilie Morega, preşedintele PNL Gorj, care l-a propus pentru acest post pe Radu Angheloiu. Acesta nu a avut alt contracandidat şi, în final, a fost votat tot cu 24 de voturi pentru. Cornel Popescu ocupă aceasat funcţie din anul 1996, în timp la Radu Angheloiu este pentru prima dată când ocupă un post de demnitar public. • Alin ION

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, va coordona organizaţia judeţeană a PDL Gorj până după alegerile parlamentare. Acesta a venit joi, 26 iunie, la Târgu Jiu, în calitate de secretar executiv al partidului, şi, pe parcursul mai multor ore, s-a întâlnit cu aleşi locali ai filialei din Gorj, cu care a discutat despre pregătirea alegerilor parlamentare.
Nici nu s-au încheiat bine alegerile locale din luna iunie, că liderii PNL şi PSD Gorj au şi anunţat că intră în campanie electorală pentru alegerile parlamentare, care sunt aşteptate să se desfăşoare în toamna acestui an. Ciprian Florescu, purtătorul de cuvânt al pesediştilor gorjeni, a spus că partidul a intrat deja în campanie electorală: „PSD este angrenat în campania electorală şi pregăteşte alegerile generale. Sunt multe lucruri de pus la punct“.
După cum am relatat în articolele anterioare, eu sunt urmărit de serviciile secrete româneşti de peste 30 de ani pentru simplu fapt că îmi exprim liber convigerile şi opiniile. În această acţiune de urmărire a fost inclusă şi familia mea, care nu are nicio vină de ce gândesc şi fac eu. Ni s-a întocmit la toţi un dosar de urmărire informativă cu numele de cod «Simbioza Trădării», dar fiecare dintre noi avem şi alte dosare la care nu ni s-a permis accesul. În această perioadă s-a căutat prin orice mijloace să ni se schimbe modul de gândire, reamintindu-ne, în mod permanent, că existenţa noastră depinde de ei, iar, în caz contrar, vom fi eliminaţi fizic. Rezistenţa noastră şi sprijinul tacit al unor agenţi din sânul acestor structuri criminale ne-a permis să trăim şi astăzi, fiind condamnaţi la o moarte lentă printr-o urmărire diabolică. Ni s-a permis să trăim la limita necesităţii biologice, spulberându-ne orice speranţă de a avea mai mult. Mi s-au înscenat tot felul de dosare, de la încercări de azilant politic, traficant de valută, spion în favoare Marocului şi Franţei, evaziune fiscală până la scenariul de trădător de ţară. După 1989, în timpul în care eram director al Direcţiei Sanitare Gorj, s-a încercat scenariul de traficant de droguri, atrăgând în această urmărire organisme internaţionale şi personalităţi occidentale care activau pe tărâmul drepturilor omului, pe teritoriul ţării, cu aprobarea Guvernului României. Contactul meu cu aceste structuri s-a făcut în mod legal şi a urmărit îmbunătăţirea ocrotirii sănătăţii populaţiei. Şi eu, şi ei ştiam de acţiunile criminale ale unor resturi din Securitate şi Poliţie. Şi eu, şi ei credeam în schimbările survenite în 1989. Printre organismele internaţionale urmărite se numără Crucea Roşie finlandeză şi elveţiană, reprezentanţi ai medicilor şi farmaciştilor fără frontiere. Au fost urmăriţi şi reprezentanţii de seamă ai instituţiilor internaţionale, care activează pe tărâmul dreptului elementar al omului de a trăi în condiţii demne, ca domnul FANCOIS DE COMBRET, reputat om de afaceri francez care finanţează şi astăzi programe în sprijinul copiilor defavorizaţi din Gorj, cât şi domnişoara ROSEMARY MC. CREERY, care a îndeplinit funcţia de director UNICEF la Bucureşti, unitate înfiinţată paralel cu instituţia similară românească. Împreună cu ea, am aplicat multe programe în favoarea copiilor nou-născuţi, reuşind în perioada respectivă scăderea mortalităţii infantile la jumătate. Drept răsplată, în februarie 1993, serviciile secrete ne-au organizat un atentat care ne putea costa viaţa. Recent, prin articolele mele, am încercat să public probe zdrobitoare din dosarul meu de securitate sub numele de cod «Simbioza Trădării» prin care serviciile secrete româneşti au acţionat pentru eliminarea fizică şi psihică a noastră. Am cerut cu această ocazie încetarea acţiunilor dăunătoare asupra sănătăţii noastre, prin folosirea tehnologiei electronice de supraveghere şi altor metode de ucidere, cât şi permiterea accesului la toate dosarele secrete întocmite de serviciile de specialitate. Intenţia mea era de a le dezvălui public ca astfel de situaţii să nu se mai repete niciodată în România. Răspunsul lor a fost o ameninţare fără precedent de eliminare a mea. Am aflat că, timp de şapte ani, mi s-a întocmit alte dosare cu alţi delatori, cu alte scenarii punctate, cu încercări de a fi eliminaţi fizic. Am timp de două luni pentru a înceta orice activitate de dezvăluire a convingerilor mele şi de publicare în presă a rapoartelor secrete întocmite de Securitate şi Miliţie. În această perioadă s-a ordonat izolarea mea de către oricine s-ar solidariza cu mine. Aflarea acestei informaţii a produs panică în rândul familiei mele. Ei au luat cunoştinţă de ameninţări, ascultând convorbirile, fiind incriminaţi alături de mine. Dorinţa lor de a trăi, chiar şi în condiţiile create de aceste structuri, fiica şi sotia mea au cerut cu insistenţă să încetez orice activitate în acest sens timp de două luni. Respect această dorinţă a lor şi încetez orice activitate de a-mi exprima ceea ce gândesc. Nu vreau să atentez la viaţa celor mai scumpe fiinţe ale mele. Ele au o singură vină: s-au născut şi au rămas lângă mine timp de 45 de ani. Prin suferinţele lor, ele mi-au salvat viaţa. Merită să le-o ofer pe a mea. • Dr. Dumitru LIŢĂ