Un nou grup de producere a energiei electrice ar putea fi construit în cadrul Complexului Energetic (CE) Rovinari. Laurenţiu Ciurel, directorul general al CE Rovinari, a anunţat că studiul de prefezabilitate pentru construirea unei noi capacităţi de producere a fost finalizat, iar până la sfârşitul anului se va termina toată documentaţia.
Acesta a precizat că investiţia se ridică la 600-700 de milioane de Euro şi lucrările ar putea începe anul viitor: „De şase luni lucrăm la proiectul pentru construirea unui nou grup energetic. Este ultimul tren pe care îl putem prinde pentru a pune în practică noi capacităţi de producere a energiei electrice. Grupurile existente au un randament scăzut şi sunt învechite atât moral, cât şi fizic. Dacă nu facem nimic, în zece ani sectorul energetic din Gorj va muri. Peste tot se construiesc capacităţi noi de producţie cu un randament foarte bun“. Laurenţiu Ciurel a precizat că a avut o serie de discuţii şi în privinţa asigurării finanţării pentru această investiţie şi există mai multe variante pentru a obţine fondurile necesare.
Conducerea CE Rovinari a stabil şi amplasamentul pentru grupul energetic ce urmează a fi construit. Acesta va fi construit în locul grupurilor 1 şi 2, pentru că aici există utilităţile şi infrastructura necesară.
Nemţii de la EnBW vor să construiască o termocentrală la Motru
Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a primit, la jumătatea săptămânii trecute, o scrisoare din partea SC INPEC ENGINEERING SRL, societatea care asigură asistenţa tehnică pentru EnBW, firma germană care şi-a manifestat interesul concret pentru construirea unei termocentrale pe cărbune în municipiul Motru. În scrisoare se arată că reprezentantul INPEC a avut o întâlnire la Karlsruhe cu Hans-Peter Villis, preşedintele concernului EnBW. Acesta şi-a dat acordul pentru ca Roland Helmenstein, reprezentantul EnBW, să demareze sau să continue proiectele începute în România, printre care şi unitatea de 500 MW de la Motru. De asemenea, Hans-Peter Villis şi-a anunţat intenţia de a face o vizită în România, în a doua parte a acestui an.
EnBW este o firmă înfiinţată în anul 1997, prin fuziunea a două companii din landul german Baden-Wurttemberg. Principalii acţionari ai concernului sunt Électricité de France şi Oberschwäbischen Elektrizitätswerke, din Germania. Este a treia mare companie de utilităţi din Germania, având 5,4 milioane de consumatori, 24.600 angajaţi şi o cifră anuală de afaceri de 10,6 miliarde euro. Numai în Germania a construit, până în prezent, zece centrale energetice pe lignit fosil, abur, energie nucleară sau apă. • Alin Ion