Aşadar, Ionel Manţog revine, după numai o săptămână, în fruntea Organizaţiei Gorj a PDL. După ce, luni, aceasta fusese dizolvată de către Biroul Permanent Naţional pentru cele mai proaste rezultate în alegeri dar şi pentru că Manţog are grave probleme cu legea, partidul de mafioţi politici, păstorit la vedere de către Traian Băsescu, s-a gândit cum să dreagă busuiocul astfel încât lucrurile să rămână aşa cum au fost. Am crezut, pentru câteva zile, că cei din conducerea centrală s-au săturat să mai ţină în braţe tot felul de penali şi borfaşi politici. Mulţi au răsuflat uşuraţi, crezând că s-au scăpat de Ionel Manţog, cel care a fost o vreme mahărul şi capul mafiei locale din minerit şi energie. Jenaţi de cât îl protejaseră, capii de la Bucureşti, printre care şi Vasile Blaga, s-au lepădat de şeful Organizaţiei Gorj ca de Satana. Numai că susţinătorii lui Manţog sunt mai mult decât puternici şi au acces direct la preşedintele Traian Băsescu. Cei care doreau ca la Gorj să nu schimbe nimic şi care se simt datori şi obligaţi faţă de Manţog s-au mişcat destul de repede, şuntând cele mai importante persoane din partid. După ce, acum o săptămână, Manţog şi gaşca sa a fost înlăturată din fruntea Organizaţiei Gorj a PDL, urma ca aici să vină Adriean Videanu pentru a constitui o conducere interimară. Ce s-a întâmplat de aici încolo, depăşeşte orice închipuire. Cu ochii în lacrimi, Ionel Manţog s-a dus, spăşit, la mai vechiul său susţinător, liderul minerilor, Marin Condescu, implorându-l, aproape în genunchi, să facă ceva pentru a-l salva. Cum vechile amiciţii nu se uită şi cum el era cel care îl cocoţase în scaunul de ministru adjunct, şeful ortacilor l-a sunat pe preşedintele României, cerându-i o întrevedere. Cum Băsescu încă mai crede că Marin Condescu are un aport major în alegerea sa ca preşedinte, cererea a fost aprobată. Probabil au fost invocate tot felul de motive, printre care şi acela că problemele pe care le are Manţog cu justiţia s-ar datora faptului că a încercat să ajute partidul.
Ca şef de partid şi de stat, Traian Băsescu nu a ezitat să intervină, ocult de data aceasta, în treburile interne ale PDL. Probabil ameninţările cu greva ale sindicatelor miniere reprezintă preţul pe care l-a cerut Băsescu în vederea destabilizării guvernului liberal. Pentru astfel de oameni imaginea şi liniştea ţării nu face doi bani atunci când trebuie să salveze un prieten, chiar dacă acesta este cercetat şi trimis în judecată pentru fapte de corupţie. Astfel, în locul lui Videanu a fost trimis la Gorj, Gheorghe Falcă, nimeni altul decât un penal trimis în judecată de către DNA, care întâmplător, sau nu, este finul lui Băsescu. În ecuaţie a intrat şi cel mai înverşunat susţinător al fostului lider PDL Gorj, Radu Berceanu. Totul s-a petrecut în secret, nici măcar Vasile Blaga neavând cunoştinţă despre aşa ceva. S-a hotărât că nu trebuie decapitată conducerea de aici, călcându-se, pur şi simplu, în picioare decizia Biroului Permanent Naţional. Este lesne de bănuit cât de mari sunt interesele şi ce sume de bani sunt în joc, dacă s-a ajuns până aici. Este inadmisibil şi de-a dreptul sfidător ca un individ de talia lui Falcă să vină să facă ordine într-o organizaţie condusă, în cea mai mare parte, de persoane care au probleme cu legea. Sunt toate şansele ca la începutul acestei săptămâni Manog să revină în fruntea filialei şi să îşi continue manţogăriile sub înalta oblăduire de partid şi de stat. Se intenţionează păstrarea sa în funcţie până, cel puţin, după alegerile parlamentare, când ar vrea să candideze pentru o funcţie de senator. Este interesant, totuşi, de văzut cum va motiva Emil Boc revenirea la o decizie deja luată. Sau îi va lăsa pe alţii să facă declaraţii de presă. Se pare că pierderile de imagine pe care le va suferi partidul nici nu vor mai fi luate în calcul. Nu m-ar mira să luăm la cunoştinţă de câteva demisii răsunătoare în organizaţia Gorj.
Cât priveşte mizeria în care se bălăceşte acest partid, nici că nu mai miră pe nimeni. Trimişii lui Băsescu la Gorj au audiat, formal, toate părţile, asigurându-i pe toţi de confidenţialitatea discuţiilor. Numai că, atunci când au mers la masă cu Manţog, au avut grijă să-l informeze despre ce au spus cei care îi sunt duşmani., criticându-i apoi în mod public. Lipsă de caracter! Oameni de felul acesta te fac să îţi fie scârbă că trăieşti într-o ţară în care activează un asemenea partid în care colcăie mizeria. Ruşine!

