observator

Plaiul BumbeÅŸtiului, un loc de basm cu personaje de poveste

•În creierul munţilor trăieşte un bătrân de geniu care compune poezii şi cântă la fluier, cu toate că este orb

Plaiul Bumbeştiului aparţine de localitatea Bumbeşti-Jiu. Locul se află ascuns în munţii de pe Defileul Jiului. Zona este ca un adevărat colţ de rai. Aici nu prea există urme de civilizaţie, iar cei câţiva oameni care mai trăiesc în aceste locuri duc o viaţă în comuniune cu natura şi mai aproape de Dumnezeu. Oamenii sunt practic izolaţi pentru că drumul nu poate fi accesibil decât cu maşini de teren. Dumitru Motancea, un bătrân în vârstă de 80 de ani, este un personaj de legendă al acestor locuri. Bătrânul care trăieşte în munţii este un adevărat geniu: compune poezii şi cântă la fluier. În plus, bătrânul este orb.

Foto: 3

Video: 0

Audio: 0

«Bordul Ciorii», un loc mirific de unde se poate vedea o parte din judeţul Gorj

Drumul către Plaiul Bumbeştiului este de coşmar

Dumitru Motancea este un adevărat geniu, izolat în munţi

În Plaiul Bumbeştiului se ajunge pe un drum care porneşte chiar de la intrarea în Defileul Jiului şi în Uzina Mecanică Sadu, care se află la limita Parcului Naţional. Însă doar cei iniţiaţi şi curajoşi pot să-l parcurgă şi să ajungă în această lume de poveste. Călăuza noastră este Beni, un şofer foarte dibaci şi un cunoscător al acestor locuri. Pe drumul care ne duce în Plaiuri se poate merge doar cu o maşină de teren, aşa că pornim la drum cu un Aro 244. Drumul este plin de hârtoape de mari dimensiuni şi de bolovani imenşi, iar urcuşul este foarte abrupt. La un moment dat impresia este că parca nu ne mai deplasăm pe un drum, ci pe o cărare de munte. Maşina românescă se dovedeşte foarte fiabilă şi reuşeşte să treacă cu bine peste toate obstacolele. Este chiar impresionant cum se poate căţăra efectiv pe bolovani şi cum poate să depăşească toate şanţurile foarte adânci fără să fie avariată în niciun fel. Aflăm că la munte distanţa nu se măsoară în kilometri, ci în minute şi ore. Şi că drumul pe care mergem a fost făcut de nemţi, în timpul celui de-al doilea război mondial, fiind considerată o cale de acces strategică. De fapt, în Plaiurile Bumbeştiului se poate ajunge pe trei drumuri, dar acesta este «Bordul Ciorii», un loc mirific de unde se poate vedea o parte din judeţul Gorj cel mai scurt, dar şi şi cel mai dificil. Trecem printr-o pădure de fagi. Pe copaci sunt scrijelite anumite însemne, cuvinte şi cifre, care reprezintă amintiri ale celor care au trecut pe aici. Unele sunt foarte vechi, chiar şi din anii 1930 sau 1940. De fapt este un fel de obicei în aceste locuri ca pe copaci să fie lăsate tot felul de însemne.

«Bordul Ciorii», un loc de poveste

«Bordul Ciorii» este un loc mirific: mai multe stânci răsărite semeţe pe creasta unui versant de unde se poate vedea o bună parte din judeţul Gorj: oraşul Bumbeşti Jiu, Curtişoara, Târgu Jiul şi chiar Rovinariul. Priveliştea este minunată şi te simţi ca în paradis, pentru că eşti înconjurat de coamele înverzite ale munţilor, iar cerul este mai aproape şi norii nu mai sunt aşa de intangibili. Nimic nu s-a schimbat în acest loc. În Plaiul Bumbeştiului există mai multe conace, unele vechi de sute de ani, altele mai noi, iar recent au apărut şi câteva case de vacanţă. În trecut zona era mai populată, dar acum au mai rămas foarte puţini oameni care trăiesc în permaneţă aici. În schimb, mulţi locuitori din Bumbeşti Jiu deţin proprietăţi aici şi vin mereu să se ocupe de acestea, dar şi pentru a se bucura de natura. Vin pe cărări doar de ei cunoscute şi nu contează că trebuie să meargă kilometri întregi pe picioare, pentru că, odată ajunşi aici, devin alţi oameni. Unii dintre ei s-au stabilit în aceste locuri după ce au ieşit la pensie, cu toate că nu se pot bucura de benficiile civilizaţiei. În Plaiurile Bumbeştiului nu există alimentare cu energie electrică, alimentare cu apă, televiziune prin cablu şi nici canalizare. Oamenii trăiesc la lumina lămpii şi află noutăţile de la aparate de radio pe baterii.

Calul, mijlocul de locomoţie

Pe Victor Dănăeaţă l-am întâlnit la «Bordul Ciorii». Venise să-şi ia calul pe care-l priponise. A ieşit la pensie şi a simţit nevoia să se retragă în acest loc liniştit, pe unde a cutreierat de tânăr. Acum se ocupă de creşterea animalelor. Are vaci, capre şi porci. Conacul în care locuieşte l-a moştenit de la socrii. Ţine foarte mult la calul său pentru că reprezintă singurul mijloc de deplasare. Cu ajutorul lui coboară şi urcă în Plai. Victor Dănăeaţă,64 de ani, ne spune că nu mai poate să trăiască foarte mult în acest loc, pentru că nu prea mai are cu ce să-şi hrănească animalele, iar drumul este foarte greu de parcurs: „Cea mai mare problemă este drumul, pentru că nu se poate circula pe acesta. Cobor cu calul şi cu desagile. Dacă drumul ar fi fost bun, viaţa ar fi mai bună aici. Am venit în acest loc pentru că este linişte, aer curat şi foarte frumos. Mă simt foarte bine aici, dar nu cred că mai pot rezista pentru că nu prea mai am ce să le dau animalelor să mănânce. A fost secetă şi nu prea s-a făcut nimic Zona este foarte frumoasă şi s-ar putea dezvolta turistic, dar, dacă drumul nu poate fi practicat, e mai dificil“.

Călugării din Delta Dunării au construit o biserică

În Plaiul Bumbeştiului a luat de curând fiinţă o mănăstire. Biserica din lemn a fost construită de către călugărul Onufrie de la Mănăstirea Stipoc, singura din Delta Dunării. Călugării sunt creştin-ortodocşi, dar pe rit vechi. Sfântul lăcaş a fost ridicat chiar de către călugări, dar nu este finalizat. Biserica şi construcţiile anexe au fost construite pe un teren donat de către un localnic, pentru că fiica acestuia s-a căsătorit cu nepotul stareţului Dionisie sub formă de donaţie. Întâlnim aici un călugăr mai tânăr, care nu poate să ne dea nicio relaţie fără acceptul stareţului acestui aşezământ de cult, care era plecat în alte locuri. De Rusalii, la Mănăstire au venit foarte mulţi credincioşi, pentru că s-a sărbătorit hramul lăcaşului de cult.

Bătrânul Motancea, cel mai cunoscut personaj din Plai

Cel mai cunoscut personaj din Plaiul Bumbeştiului este Dumitru Motancea, un bătrân orb în vârstă de 80 de ani, care scrie versuri şi cântă din fluier. Trăieşte împreună cu soţia sa într-un conac de la marginea unei păduri. Bătrânul încearcă să se dumirească cine suntem şi ce este cu noi prin aceste locuri. Doar zăreşte vag şi nu ne poate distinge feţele. Cu toate acestea, Dumitru Motancea nu are nevoie de vreun ajutor şi se descurcă singur, cu toate că soţia îi este alături. Este unul din cei mai bătrâni oameni din zonă şi cunoaşte toate locurile ca în palmă. Merge singur pe potecă să ia apă dintr-un izvor pe care l-a captat şi chiar reuşeşte de unuzl singur să coboare din munte până în Bumbeşti Jiu, cu toate că se întâmplă să se mai rătăcească. A fost obişnuit de mic cu muntele, pentru că s-a născut în apropiere, dar la o depărtare mai mică de lumea civilizată. Provine dintr-o familie de crescători de animale. Conacul pe care-l deţinea familia lui a fost expropriat. Îşi dorea foarte mult să se ocupe de creşterea animalelor şi să trăiască departe de aglomerarea urbană, astfel încât a căutat o femeie care să aibă ca zestre un conac. „Conacul pe care l-au avut părinţii mei a fost expropriat. Mi-au plăcut oile şi am căutat să găsesc o fată care să aibă conac. O cunoşteam de când era mică, dar am aşteptat să mai crească. Pe la vreo 15 ani m-am hotărât să o cer de nevastă. Ea mi-a spus că acceptă, dacă e de acord şi bunicul ei, care era un bărbat foarte mare şi cu o mustaţă aspră şi era foarte fioros. Tuturor băieţilor le era teamă de el. Eu m-am încumetat şi m-am dus. A spus că îmi dă fata, dar cu o condiţie: să am grijă de conacul din Plai“.

Un adevărat geniu

Dumitru Motancea a lucrat la Uzina Mecanică Sadu, dar a ieşit la pensie după puţin timp din cauza problemelor cu vederea. În urmă cu peste 55 de ani a venit în Plai ca să-şi ajute rudele, iar de peste 40 de ani s-a stabilit în permanenţă aici. Boala s-a accentuat şi de 13 ani, bătrânul nu mai vede şi doar zăreşte vag, însă cunoaşte foarte bine aceste locuri şi istoria lor. Suferă de retinopatie şi glaucom. „Nu văd feţele oamenilor şi nici denivelările. Mi s-au dezvoltat alte simţuri: pipăitul şi auzul. Merg singur să iau apă şi mai fac şi unele treburi ca să nu ard gazul de pomană. Am coborât şi în Bumbeşti. M-am cam rătăcit pentru că zona s-a împădurit, dar până la urmă am găsit drumul. Merg prin păduri, pe poteci, pentru că le cunosc foarte bine. Mai vine ginerele meu şi ne aprovizionează“, ne spune bătrânul.

Bătrânul Motancea este deosebit jovial şi de inteligent. Compune poezii şi cântă la fluier. A făcut doar şapte clase, din cauză că era sărac, dar dovedeşte de capacităţi intelectuale ieşite din comun. Vorbeşte foarte cursiv şi mai ales fără greşeli de exprimare. A fost atras de poezie încă de copil, din şcoală. Poeţii preferaţi sunt Eminescu şi Coşbuc. Şi-a găsit inspiraţia după ce a venit şi s-a stabilit în Plai. A compus nenumărate poezii. Pe unele a reuşit să le scrie şi să le păstreze, dar altele s-au pierdut. Versurile sale sunt deosebite, iar talentul bătrânului este remarcabil. „Compuneam şi înainte de a veni în Plai poezii, dar nu prea se legau. După ce m-am stabilit în permanenţă în Plai, mi-a venit şi inspiraţia. Ginerele meu a scris la calculator şi a scos apoi pe hârtie 100 de poezii şi cred că mai am vreo alte 40 scrise pe alte caiete. Aşa am făcut mult mai multe poezii, dar s-au pierdut. Am făcut doar şapte clase pentru că părinţii au fost oameni săraci şi nu au putut să mă ţină în şcoală“.

Bătrânul Motancea cântă la fluier

Darul de a crea poezii nu este singura calitate a acestuia. Dumitru Motancea cântă la fluier. A învăţat să cânte de la tatăl său şi întotdeauna când mergea cu animalele îşi lua şi fluierul cu el. Mai târziu, în timpul armatei a făcut şi şcoala de gornişti, astfel că a reuşit să înveţe să cânte pe note. Ştie multe doine şi cântece culese de el şi care s-au pierdut.

Alin ION
28/06/2009

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -