editorial

Michael Jackson, un cântec veşnic

Atunci când oamenii nu primesc semne de la zei îşi creează proprii idoli. Atunci când nici zeii nu vorbesc şi idolii făcuţi rămân muţi, omul se ascunde în sine, încetând să existe în altă dimensiune decât cea telurică. În lipsa arătării lui Dumnezeu sau a unei materializări credibile, omenirea a avut permanent nevoie de idoli. Nu de chipuri cioplite sau statui de animale turnate în aur, care de la o vreme n-au mai satisfăcut nici cei mai absurzi adulatori, ci de semizeii răsăriţi dintre oameni. Nevoia asta, probabil cel mai bine, au simţit-o grecii, pentru că mitologia lor poartă atâtea personaje cu origine pământească.

Dacă Dumnezeu şi-a trimis Duhul pe Pământ întrupându-se în om, oamenii au avut nevoie să ridice dintre ei pe cei mai buni până în apropierea lui Dumnezeu. Fără orgoliul de a-i identifica în vreun fel cu Acesta. Se spune că adevăraţii idoli, cei care au vieţuit cu adevărat, nu mor niciodată. Acum câteva zile, toate agenţiile de presă consemnau sec decesul fizic al regelui pop, Michael Jackson.

Mulţi l-au văzut ca pe o parte a dumnezeirii pe Pământ. În fiecare dintre noi există un dram de dumnezeire, însă el a avut semnul acesta mai mult decât alţii. De ani de zile, lumea nu mai vorbea despre star. Aproape că dispăruse fizic şi gândul multora era spre cineva care nu mai sălăşuia printre oameni. N-a încetat nici o clipă să existe ca Idol. Fanii îi ascultau cântecele şi vorbeau deja despre el ca de o legendă. Brusc, am aflat că omul nu încetase să existe. Ciudat, dar acest lucru a fost simţit cu adevărat tocmai la vestea morţii sale. Nu cred că lumea rămâne mai săracă odată cu plecarea sa. Nu cred pentru că în prea scurta sa viaţă şi în şi mai scurta sa carieră a dat tot ce se putea da. S-a aprins ca torţă, a ars la cele mai înalte combustii artistice şi a încetat să ardă fără să se stingă. I s-au pus în cârcă tot felul de lucruri mizerabile. Probabil nu vom şti niciodată cât adevăr şi câtă minciună au fost puse în avida noastră nevoie de scandal şi senzaţional.

Tot timpul, istoria a ştiut să separe opera artistului de persoana sa. De aici încolo vreme destulă, vor curge râuri de cerneală, iar radiourile şi televiziunile nu vor înceta să transmită tot felul de picanterii, ipoteze, bănuieli şi zvonuri. După ce toate astea se vor domoli, vom rămâne cu muzica sa, atâta timp cât lumea noastră nu va înceta să existe. Într-o eră a informaţiei, în care media are un rol major, parcă prea tehnic şi prea sec a fost prezentat evenimentul. Poate şi pentru că Michael Jackson părăsise viaţa publică şi nimeni nu mai ştia nimic despre el. Aşa cum spuneam, despre Idol lumea vorbea deja ca despre o legendă. El nu devine după moarte mit, pentru că statutul acesta şi-l dobândise din timpul vieţii.

Tare mult aş vrea să ştiu ce resort nevăzut îi împinge pe marii artişti din acest areal al muzicii moderne spre o viaţă care se întoarce împotriva lor. De multe ori celebritatea ucide şi publicul vrea de fiecare dată mai mult. Vrea ca spectacolul să fie şi mai intens, mai nevăzut ca până atunci. Să şocheze şi să inoveze permanent. În starea sa de animal permanent flămând, inconştient şi din mult prea multă iubire, publicul îşi împinge idolul spre prăpastia pieirii. Aşa s-a întâmplat şi cu Elvis şi cu atâţia alţii. Spectatorul nu are limite. Sunt convins că cei mai mulţi dintre fanii săi ar fi fost cu mult mai satisfăcuţi dacă Michael murea pe scenă, pentru că în zilele noastre moartea a devenit un spectacol foarte vandabil.

Sper să nu spun o prostie prea mare crezând că o moarte violentă a pop starului ar fi căzut mult mai bine pentru foarte mulţi dintre noi. Aşa, plecând fără surle şi trâmbiţe, parcă lipseşte ceva care nu satisface foamea noastră de senzaţional. Trăirile pe care le-a născut în milioane de tineri sunt greu de explicat şi pentru cei mai mari psihologi. Fetele leşinau la concertele sale, întrând pur şi simplu în transă. Şi la Beatles se întâmpla aşa. Şi la Elvis. Hai să nu ne întrebăm de ce! Orice explicaţie ar fi inutilă şi poate penibilă. Ca o hienă, presa, va muşca fără milă din cadavrul Idolului. În mod sigur îi va descoperi şi alte păcate şi va inventa cele mai nesăbuite scenarii. Totuşi, din când în când, îi vom asculta cu emoţie cântecele pentru că asta a fost Michael Jackson. Un cântec veşnic.

Sorin CĂLUGĂRIŢA
28/06/2009

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -