actualitate
Articolul are 298 afişări.
CE Rovinari a renunţat la desulfurarea a două grupuri energetice
Două din cele patru grupuri energetice ale termocentralei Rovinari nu vor mai fi desulfurate şi riscă să se închidă peste trei ani, atunci când trebuie îndeplinite condiţiile de mediu din Uniunea Europeană. Complexul Energetic (CE) Rovinari a renunţat la desulfurarea grupurilor 4 şi 5. Contractul era încheiat cu un consorţiu de firme al cărui lider este firma «Alstom».
Gheorghe Daviţoiu, directorul general al CE Rovinari, a precizat că a renunţat la retehnologizarea celor două grupuri pentru că intenţionează să obţină fonduri structurale pentru această investiţie, în sumă de 40 milioane de euro: „Am hotărât sistarea lucrărilor de desulfurare la două grupuri pentru că intenţia noastră este de a obţine fonduri structurale pentru această investiţie. Pentru două grupuri, suma se ridică la 64 milioane de euro şi vrem să obţinem 40 de milioane euro din fondurile de mediu puse la dispoziţie de Uniunea Europeană“.
Fostul director avertizează
Fostul director al CE Rovinari, Laurenţiu Ciurel, susţine că nerealizarea investiţiei la cele două grupuri va însemna, din anul 2012, închiderea acestora: „Se renunţă şi nu se mai vrea desulfurare la grupurile 4 şi 5, iar din anul 2012 nu se mai poate funcţiona în UE fără desulfurare. Acest lucru reprezintă închiderea a unei jumătăţi din termocentrală, iar jumătate din oameni vor pleca acasă. Este o măsură care pune sub semnul întrebării“.
Alin ION
28/06/2009
Alte articole pe 'actualitate' din ediţia curentă
Călinoiu este „bătut la fund“ de unii dintre subalterni
Mai multi angajati ai Consiliului judetean Gorj isi dubleaza salariile cu ajutorul sporurilor pe care le primesc incat ajung sa aiba salariu mai mare decat seful institutiei. Printre ei se numara si directorul Directiei Tehn...
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Au început disponibilizările ceferiştilor gorjeni
31 de persoane de la Gorj au primit luni 1 martie deciziile de incetare a activitatii iar alte cateva zeci urmeaza sa fie date afara pana la sfarsitul acestei luni. CFR Marfa Gorj are peste 300 de salariati. O parte din ei a...
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Maşina de pompieri pentru Rânca s-a pierdut pe traseu
Autospeciala promisa de autoritati pentru zona montana Ranca inca nu este disponibila. In urma incendiului devastator care la sfarsitul lunii ianuarie a distrus integral Complexul Natura in valoare de un milion de euro sefii...
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Cursuri de recalificare
Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Gorj a cheltuit anul trecut 552 de milioane de lei vechi pentru organizarea unor cursuri de recalificare in diverse meserii. Pe langa someri de aceste cursuri gratuite au ben...
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Donaţii puţine pentru sinistraţii din Haiti
Crucea Rosie Gorj a strans foarte putine fonduri pentru sinistratii din Haiti. Din cauza crizei economice doar cativa gorjeni au facut donatii in bani pentru victimele cutremurului din Haiti. Campania demarata de Primaria Ta...
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Reclamaţi de furt
In dupa-amiaza zilei de 4 martie a.c. orele 14:15 politistii din comuna Matasari au fost sesizati de Gheorghe P. picher in cadrul unui complex energetic din Turceni ca Gheorghita P. de 35 ani din localitate a sustras din inc...
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Dumitru Brezulescu (1879 - 1916)
S‑a nascut la 20 septembrie 1879 la Novaci. Ramas orfan de tata de la varsta de 4 ani si jumatate micutul Matache a ramas in grija mamei sale Ioana si a lui Gheorghe Preotesescu tutorele sau legal.
Invatatorii Paulina Rad...
Alte articole pe 'actualitate' din ediţile trecute
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Guvernul dă 30 de bani pentru sănătatea copiilor noştri
Elevii din clasele I-VIII vor primi din toamna pe langa corn si lapte cate un mar. Comisia de invatamant din Senat a adoptat un raport favorabil propunerii legislative prin care Guvernul sa le ofere micutilor si fructe.
Pes...
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Greu cu asfaltul pe drumurile din Gorj
Autoritatile din Gorj nu fac fata valului de nemultumiri venite din partea conducatorilor auto nevoiti sa plateasca taxe si sa foloseasca sosele pline de gropi. Efectele precipitatiilor cazute din abundenta fie ca a fost vor...
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Radare moderne în Gorj
Politistii gorjeni vor avea in dotare de luna viitoare patru noi radare de ultima generatie care fac aproape inutile detectoarele radar. Noile aparate au venit deja la Tirgu Jiu iar agentii care le vor folosi urmeaza acum cu...
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Prinşi în flagrant de către poliţişti
In noaptea de 24/25.02.2010 o patrula mixta formata din politisti si jandarmi l-a identificat pe raza municipiului Tg. Jiu pe Daniel A. de 35 ani din municipiu care avea asupra sa cantitatea de 50 m liniari cablu din cupru. ...
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Poetul militar Emanuel Părăeanu
S‑a nascut la 11 martie 1860 in comuna Izvoarele - Gorj din parintii Constantin (nascut in 1823 la Targu‑Jiu) si Maria (nascuta Plesoianu - Dobrescu).
Dupa absolvirea liceului la Craiova Emanuel s‑a inscris la Scoala ...
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Magazinele de vise din Târgu-Jiu, închise
In Targu Jiu functionau in urma cu doua saptamani doua astfel de magazine de vise in zonele 9 si respectiv 8 Mai. Administratorii magazinelor in cauza au inapoiat din timp substantele furnizorului pentru a nu pierde importan...